Porţi deschise

2 - 4 decembrie

De ce facem asta?
Pentru că ne dorim cu pasiune ca Numele Domnului să fie glorificat în orice context evanghelic atât în România, cât şi în alte ţări. De aceea, timp de 2 zile, vrem să împărtăşim cu tine sau poate grupul tău, strategia, viziunea, experienţa noastră, cât şi eşecurile noastre în căutarea unui model relevant şi biblic pentru contextul evanghelic românesc.
Credem că dincolo de orizontalitatea impusă de preferinţele noastre eclesiale sau doctrinare, fiecare biserică ar trebui să se redirecţioneze pe verticală şi astfel să se întoarcă la esenţa închinării şi lucrării – GLORIFICAREA LUI DUMNEZEU. Vino să vezi inima unei astfel de biserici verticale, care are un singur scop: glorificarea lui Dumnezeu prin împlinirea Marii Trimiteri – facerea de ucenici, în spiritul Marii Porunci – “Să-L iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată mintea ta şi cu toată puterea ta” (Marcu 12:30)
Pe cine aşteptam?
Harvest Arad îşi deschide porţile pentru cei ce simt nevoia de a-L sluji pe Cristos cu mai multă pasiune şi relevanță, cu un impact mai mare, fie în contextul actual în care Dumnezeu i-a chemat să slujească, fie într-o lucrare nouă de plantare de biserică. Căutăm oameni dedicaţi lui Dumnezeu care vor să-L glorifice din toată inima, asumându-şi riscul de a renunţa la tradiţii, obstacole eclesiale sau apatie spirituală, împreună cu care fie să resuscităm biserici fosilizate, fie să plantăm biserici verticale, vii, relevante şi intenţionat orientate înspre câştigarea sufletelor pentru Cristos.
Anunţă-ne din timp despre intenţia ta sau/şi a grupului tău de a participa la acest eveniment şi vino cu inimă deschisă! Cerinţa noastră e să stai pentru toată perioada – de vineri seara, ora 17:00, până duminică la ora 14:00. Noi vom încerca să-ţi asigurăm cazarea şi masa pentru perioada evenimentului.
Dacă ai întrebări, fii liber şi adresează-le la info@harvestarad.ro sau la telefon 0731.007.190 şi vom încerca cu drag să-ţi răspundem.